CUPA DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU – LIQUI MOLY

Published by Cristea Nicolae on

Consulatul Republicii Austria la Sibiu a organizat în data de 12 Februarie 2022 cea de-a unsprezecea ediţie a “CUPEI DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU – LIQUI MOLY”, sub patronajul Ambasadei Austriei la București, Primăriei Municipiului Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu, competiție ce a avut loc pe Pârtia B a domeniului Arena Platos din Păltiniș, județul Sibiu.

Evenimentul a fost destinat tuturor celor ce iubesc acest sport de iarnă, fiind prezenți concurenți din județele aflate în circumscripţia Consulatului Republicii Austria la Sibiu – Sibiu, Alba, Brașov, Mureș, Harghita, Covasna, precum și din alte județe ale țării.

La startul competiției, printre cei 150 de concurenti, cu vârstele cuprinse între 4 ani și 68 ani, prezenți în concurs, s-au aliniat și E.S. Dna Adelheid FOLIE –Ambasadorul Republicii Austria în România, Dl. Mag. Gerd Bommer- Consilier Comercial la Sectia Comerciala a Ambasadei Austriei Bucuresti, Dl. Christian Macedonski– membru al Forumului Democrat al Germanilor din Brașov și Dl. Andreas Huber- Consul Onorific al Republicii Austria la Sibiu.

La eveniment am fost onorați de prezența domnului Prof. Dr. Paul-Jürgen Porr – Președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Concurenții au reușit să treacă cu brio de cele două manșe de coborâre în slalom uriaș desfășurate pe trasee diferite, ajutați fiind de condițiile meteorologice prielnice. Premiile pentru concurenții clasați pe podium în grupe și în clasamentul general au fost înmânate câștigătorilor de E.S. Dna Adelheid FOLIE –Ambasadorul Republicii Austria în România.

Astfel, în clasamentul general s-au poziționat următorii concurenți: la grupa de fete, pe prima treaptă a podiumului a urcat Damache Daria– Locul I (timp 56.77), urmată de Crîjmar Emma-Ana- Locul II (57.41) și Gustoi Anamaria – Locul III (57.92), iar la grupa de băieți, podiumul a fost ocupat de Keresztes Zsolt– Locul I (timp 53.89), urmat de Stoian Marius- Locul II (53.91) și Dezso Matyas – Locul III (54.68).

Premiile pentru locurile I, II si III, atât pentru câștigătorii din clasamentul general, cât și la căștigătorii de la toate categoriile de vârstă, au fost oferite de către: Liqui Moly și Kaercher prin Limorom, Suzuki și Ssangyong prin Autohaus Huber și de magazinul de articole sportive – Hervis Sports & Fashion.

Competiția din acest an s-a desfășurat, cu sprijinul Inspectoratului de jandarmi judeţean „General de brigadă Mihail RASTY” Sibiu, cu suportul logistic al DEKRA Certification, necesar pentru respectarea regulilor generale de protecție sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2 COVID-19, fiind asigurate toate condițiile pentru distanțarea fizică, a măsurilor de igienă a măinilor și purtarea măștilor de protectie fiind obligatorie pe întreaga perioadă a desfășurării acestui eveniment.

Dorim să mulțumim tuturor celor prezenți la eveniment, concurenților, părinților și personalului implicat în organizare, pentru respectarea tuturor regulilor și măsurilor implementate în contextul actual.

Mulțumiri speciale aducem reprezentanților Resortului Arena Platos, Salvamont Sibiu, echipei de arbitrii, reprezentantilor presei, precum și reprezentanților institutiilor implicate care au asigurat buna desfășurare a evenimentului.

Clasamentul integral poate fi vizualizat pe site-ul www.cupadeski.ro Pozele de la eveniment vor fi afișate atât pe site cât și pe pagina de Facebook a evenimentului.

Competitia a fost susținută de sponsorii: Liqui Moly și Kaercher prin Limorom, Suzuki și Ssangyong prin Autohaus Huber, Hervis Sports & Fashion, Advantage Austria, Xventure, Arena Platoș Paltinis, DEKRA, Trus HoReCa Services și de partenerii media: TVR1 – Emisiunea in limba germana Akzente, Hermannstädter Zeitung și Allgemeine Deutsche Zeitung.

Transmitem mulțumiri tuturor celor implicați in organizarea și desfășurarea competiției. Vă așteptăm și la următoarele ediții!

Categories: Noutati