Uram bun venit in Campionatul National de Hard Enduro clubului Motokron Racing Team, organizator in acest an al celei de a III-a editii a Hard Enduro Piatra Craiului.

Gas Gas Hard Enduro Piatra Craiului s-a desfasurat intre 25 si 27 iunie 2021 la Zarnesti.

Au concurat clasele: Pro; Expert(si Veterani); Fete si Hobby

Tabăra de bază a concursului a fost la Pensiunea Popasul Craiului din Zarnesti, Județul Brasov. Am avut la start peste 170 de concurenți din România, Polonia, Ungaria, Cehia, Danemarca, Bulgaria, Franța și Israel. Vremea a fost perfectă, iar traseul presărat cu zone tehnice, mari consumatoare de energie.

Organizatorii au reușită să pregătească un eveniment cu suflet într-o zonă deosebit de pitorească, un concurs în care au reușit să antreneze un mare număr de sponsori și parteneri. Etapa națională a fost organizată și cu sprijinul Primăriei Orașului Zarnești, RNP Romsilva, Direcția Silvică Brașov (UAT Șinca Nouă, UAT Zarnești, UAT Vulcan, UAT Poiana Mărului), și R.P.L.P Piatra Craiului R.A.

La finalul celor trei zile de concurs, câștigător al Gas Gas Hard Enduro Piatra Craiului 3 este bulgarul Teodor Kabakchiev. Acesta a reușit încă de sâmbătă să își creeze un avantaj solid în fața lui Jozsa Norbert Levente (Master Bike Cluj), sportivului nostru teminând cursa pe locul doi. Locul trei a fost ocupat de sportivul de la Black Ryders Sibiu, Rienk Tuinstra.

Cea mai bună la clasa Fete este Celine Mareș de la Haita Deva. Aceasta este urmată pe podium de sora și coechipera ei Alyssa și de Diana Elena Bădău (Go Racing București).

Cea mai disputată clasă a fost de departe cea a Experților. La finalul zilei de sâmbătă erau doar două secunde între protagoniștii acestei clase: polonezul Bartolomiej Klimek și Guiman Gheorghe Alexandru (Jitsu Zărnești). Câștigă în final polonezu Klimek, pe locul trei urcând danezul Hansen Peter Weiss

Nistor Ovidiu Iulian (Black Ryders Sibiu), se impune la clasa Hobby, urmat de Podar Petho Alex (Master Bike Cluj), și de coechipierul său Vinersar Cristian Vasile.

Categories: Noutati